Apa era puţin murdară precum intenţiile tale când m-ai atins prima data aşa că urmele degetelor tale sunt tot acolo.
Şi vinul era puţin cam tare, dar nu mai tare decât puterea gândurilor cu care m-ai înlănţuit aşa că doar am picat într-o beţie dulce precum aceea ca atunci când m-ai strâns în braţe prima dată.
Am ieşit din cadă lăsând apa să picure de pe mine şi am pornit din nou ploaia ca măcar din suflet să spăl urmele tale.
Am tras şi cortina nopţii pentru că ştiam ca prin ploaie şi întuneric îţi va fi mai greu să ajungi din nou la mine. Uitasem însă că ploaia şi noaptea îţi sunt prietene aşa că m-ai găsit.
Mă găseşti de fiecare dată şi eşti acolo mai neclintit cu fiecare încercare de a te alunga.
Cine eşti tu ca să nu te pot scoate din memoria structurilor mele? Cum se poate naşte în spaţii goale aşa o pasiune care să-mi altereze realitatea până în cel mai intim amănunt al ei? Cum poate rămâne un singur gând, necontenit, fundalul tuturor celorlalte gânduri?
Răspunsul tău . . .
Sursa foto aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu