miercuri, 2 octombrie 2013

Tentatia si suspansul asteptarii

Nu prea mai stiu ce inseamna cuvintele din titlu dar azi cand le-am vazut scrise au miscat ceva in mine si am stiut ca mi-ar placea sa le aflu din nou sensul.

"Ne grabim ca sa asteptam" spunea o prietena si desi ii dau intru totul dreptate cred ca am pierdut pe undeva bucuria asteptarii. Reprezint perfect societatea in care traim si ma astept sa mi se indeplineasca imediat orice dorinta, sa am la click informatia de care am nevoie (cum adica sa nu am net?!), sa pot cumpara orice la orice ora si sa pot bea cafea in pahar de hartie la orice colt de strada. Sa dau un telefon sau maxim doua si sa gasesc pe cineva care sa-mi incalzeasca patul. Nu cred in mancarea semipreparata, dar in ultimul timp gatesc rar si nu-mi mai e foame in momentul in care quiche-ul e gata pentru ca nu am putut sa am rabdare si am rontait o multime de alte chestii intre timp.

Daca ma opresc sa ma intreb unde ma grabesc incercand sa obtin tot ceea ce vreau sa obtin, ei bine ... nu stiu.

Si cum nu stiu ma opresc un pic mai mult si-mi amintesc cum asteptam primavara dupa o iarna care dura jumatate de an ... cum asteptam sa ma fac mare si sa plec de acasa ... cum asteptam sa ma intorc intr-o Romanie pe care n-o vazusem de doi ani ... cum imi asteptam iubitul pe care il vedeam o data pe luna.

Da... imi amintesc si suspansul tuturor acestor asteptari: infiorat ca pasii pe o podea rece intr-o zi incinsa de vara, umed si abrupt ca primii stropi de ploaie dupa o seceta indelungata, involburat ca un parau de munte primavara, delicat ca spuma valurilor ce-ti spala prima data picioarele.

Iar gustul suspansului ... gustul primului sarut, gustul acela de buze usor umezite, de vin si scortisoara, de anticipare sarata si de miere in acelasi timp.

Cam asa ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu