M-am trezit cu miros de fum in nari. Nu de fumul care s-ar putea produce vreodata intr-un apartament din centrul Bucurestiului, ci de fum de frunze si paie arse pe pamant umed. Fum de toamna si de tara. Patul era gol. Cand o fi plecat de langa mine si de ce nu poate sa doarma niciodata mai mult sa ma trezesc eu inaintea lui si sa-l pot privi cateva minute cum respira in felul acela ireal de linistit?
Ma ridic din pat fara convingere. Afisajul electronic imi arata ca suntem intr-o duminica de octombrie.
...
Cand s-a facut octombrie? Aseara, cand m-am culcat era aprilie. Ce fel de gluma e asta?
Ma duc la fereastra si iedera ingalbenita de pe peretele vecinilor imi confirma ca e toamna.
Probabil ca visez imi spun in timp ce dau sa ies din dormitor. Culoarul lung spre bucatarie e intunecat si cufundat in liniste ca de obicei. Alte frunze galbene ma intampina si pe podeaua din bucatarie caci usa balconului e deschisa. Cateva raze de soare deseneaza geometrii ciudate pe mobila putina. Surpriza de a ma trezi in octombrie m-a facut sa nu vad cat e ceasul dar dupa pozitia acestor raze imi dau seama ca e trecut de pranz.
Langa espressor zace o gramajoara de capsule de cafea folosite, insa nici una nu e calda, semn ca nu a facut nimeni cafea de dimineata.
Ok. Imi fac curaj sa aflu ce se intampla si iau incaperile la rand. In prima camera florile de la 8 Martie zac uscate in aceeasi vaza asezata de mainile mele in nisa din perete. Ating o frunza care se sfarama imediat cu un fosnet ce misca aerul.
In studio ma sprijin de un perete ca sa pot contempla spatiul gol de aparatele foto, lampile, fundalul alb imens care nu credeam ca ar putea fi scos vreodata din casa asta...
Tremurand imping usile glisante si spatiul unde trebuia sa fie biroul si canapeaua rosie pe care am stat de atatea ori imbratisati se prabuseste peste mine. E gol si bantuit de o umbra ciudata. Ma las moale sa cad pe podea unde mi se deslusesc literele umbrei. Geamul e acoperit cu o pancarta pe care scrie invers: FOR RENT.
Incerc sa ma conving ca de fapt visez dar mirosul si temperatura parchetului par prea reale. E simplu imi spun. Il sun! Cum de n-am facut asta pana acum?! Ma ridic brusc, alerg pana in dormitor si caut infrigurata telefonul printre asternuturi. E mort. Iar cum el traieste intr-o lume iPhone un incarcator de Nokia va fi imposibil sa gasesc in casa asta.
Incep sa deschid usi si sertare dar gasesc doar lucruri de ale mele, lucruri care cu greu si-au facut drum acolo si atunci ma loveste un gand: daca sunt incuiata aici? Nu stiu cand am ajuns in fata usii grele de la intrare. E intr-adevar incuiata dar doar cu yala de interior deci pot sa ies. Si totusi...de ce? ce se intampla aici?
Stiu ca lucrurile nu mergeau chiar atat de bine intre noi dar sa se mute fara sa-mi spuna. Sa plece de tot in timp ce eu dormeam!
In timp ce eu dormeam... Daca am dormit tot timpul si doar l-am visat? Mi se parea uneori ca totul se intampla astat de usor, atat de simplu, exact ca intr-un vis. Poate chiar asta era - un vis. Era prima data cand viata mea era planificata, si mai ales planificata alaturi de cineva, pentru urmatorea eternitate. Stiam undeva intr-un ungher al sufletului meu ca nu poti sa faci planuri atat de indraznete care chiar sa se materializeze dar am ales sa cred de data asta mai ales pentru ca eram doi care visam acelasi vis. Pana la urma se pare ca e adevarat ca nu cuvintele pe care le rostim cu voce tare ne creeaza realitatea ci cele pe care ni le soptim suav doar noua insine.
Mirosul de fum de toamna ma readuce inapoi in casa, pe parchetul vechi.
Poate ca ar trebui sa plec. Cel putin sunt libera! Ma intorc acasa la mine si incerc sa dau de el sa aflu ce se intampla.
Sau poate e mai bine sa ma intorc in pat si incerc sa adorm? Poate cand ma trezesc lucrurile vor fi asa cum le stiam si va fi din nou primavara.
Mai este o camera in care nu am intrat. Camera lui George, una din fantomele casei. Mai sunt cateva dar nu prea sunt interesate de noi. George e cel mai curios si in plus e tot timpul acasa, nu iese niciodata, iar in serile cand sunt aici sta pe marginea patului pana adorm. M-am speriat la inceput dar acum ne toleram reciproc. Culmea azi nu a aparut deloc. El trebuie sa stie ce se intampla.
Usa de la camera lui e intredeschisa. E o camera nemobilata care asteptase mult timp sa se transforme intr-un birou. O singura oglinda veche, cu margini aurii era lipita de un perete. Tot timpul ma intrebasem de ce alesese sa puna tocmai o oglinda in camera aceea?
Oglinda e inca acolo. Un curent rece ma invaluie repejor si stiu ca George e acolo. "Ce se intampla George! Tu trebuie sa stii! Unde a plecat si de ce! Si mai ales de cand? De cand sunt eu aici?" Tacere.
Buna treaba, vorbesc cu o fantoma si ma astept sa-mi si raspunda! Sunt razna. O cafea m-ar ajuta. Da. Imi fac o cafea apoi plec. Sper sa mai am din ce.
Intoarsa in bucatarie nimic nu pare schimbat. Ma ridic pe varfuri sa imi aleg o cana de pe uscator. O aleg pe cea pe care i-am facut-o lui cadou. Mana imi trece insa prin portelanul colorat si unghiile imi ating palma.
Simt carnea vie si atingerea reala, in jur simt visul nostru si ma trezesc in miros de fum.
Ochii albastri pe care i-as saruta inchisi ... pielea alba-aurie.
