duminică, 26 august 2012

Apologia bruschetelor

Bruschete. La ce te gandesti cand auzi cuvantul 'bruschete'? Paine uscata? Poate cu putin usturoi si rosii maruntite? Iar daca esti mai creativ poate te gandesti si la ulei de masline.
Ai corela oare cuvantul 'bruschete' cu apogeul unei experiente culinare? Nu! Nu-i asa?! Nici eu.
Asta pana acum vreo doua zile cand am evadat in centrul vechi la insistentele unui nou si drag prieten ce a lucrat intens in ultima luna la deschiderea unui nou restaurant pe Lipscani. Mai precis a lucrat la crearea meniului pentru acest restaurant el fiind, printre altele, fost concurent Masterchef Romania si proaspat posesor al diplomei de bucatar.

Asadar am ajuns acolo impreuna cu o prietena, am baut vin, am povestit despre toate si am admirat spectacolul colorat al Lipscaniului vineri seara de pe terasa, pana cand ni s-a facut foame. Cum restaurantul abia a fost deschis, si  deocamdata doar pentru bauturi, inca asteptand marea lansare a bucatariei, singurul lucru care se putea manca erau aperitivele, mai precis bruschete. Le-am ales pe cele in varianta cu rosii uscate si ansoa. Impactul vizual a fost extrem de placut si ma asteptam  sa fie astfel. De asemenea ma asteptam sa fie si bune pentru ca mai gustasem din ceea ce pregatise Doru - sus numitul bucatar - si cu alte ocazii.

Nu ma asteptam totusi ca papilele mele gustative sa fie socate in momentul in care voi lua prima imbucatura. Dupa care s-a facut liniste. Mestecam cat se poate de incet incercand parca sa nu pierd nici o nuanta a acelei combinatii. Mintea imi era complet blocata in incercarea de a procesa ceea ce se intampla  iar simturile imi explodasera atat de tare incat imi venea sa plang. Zgomotul strazii se atenuase si trecatorii parca se miscau intr-un film mut. Eram doar eu si gustul acela care depasea orice capacitate de intelegere si de exprimare. Si nu puteam sa ma gandesc nici la celelalte trei bruschete care asteptau frumos aliniate pe farfuria din fata mea, asta spre oroarea lui Doru care era convins ca facuse ceva gresit si spre stupefactia mea pentru ca inca nu imi puteam reveni ca sa-i explic ca sunt ataaaat deeee buuuneeee !!!! si de aia ma comport de parca am o intalnire de gradul trei, dar de fapt eu traiesc pur si simplu un orgasm culinar, si prind definitie nu poti explica un orgasm in cuvinte. OK?!

Si ca sa pun lucrurile in perspectiva trebuie sa va explic ca eu sunt o mare gurmanda. Imi place sa mananc. Am crescut intr-o familie in care mancarea a contat intotdeauna avand o mama si o bunica care s-au depasit mereu pe ele insele in a gati cat mai bine. Imi plac lucrurile bune si gusturile noi si de obicei mananc gandindu-ma la urmatorul fel de mancare. Am avut norocul sa ma bucur de specialitati pregatite de bucatari sefi medaliati si sa mananc in restaurante scumpe. Cu toate acestea nu am mai trait ceea ce am trait datorita acestor bruschete.
Secretul din spatele lor trebuie sa fi fost, pe langa cunostintele temeinice si dorinta bucatarului de a tinde spre perfectiune in tot ceea ce pune pe farfurie, pasiunea cu care le-a pregatit pentru noi.

Mi-ar placea ca cei care citesc acest post sa ajunga sa guste bruschetele cu pricina si sa aud si alte pareri. Cat despre mine cred ca voi reveni foarte curand cu noi povesti despre bunatatile pregatite de Doru.

2 comentarii:

  1. Deja ne-ai facut pofta.. si nu ne-ai spus unde putem incerca minunatele bruschete :)

    RăspundețiȘtergere
  2. La restaurantul Vernissage, pe Lipscani 39. :)

    RăspundețiȘtergere