Orez cu lapte si perspectiva

Visele devin realitate si nu e neaparat nevoie sa se transforme in cosmaruri desi se pot indrepta in aceasta directie pe nesimtite. Si cred ca motivul pentru care se poate intampla asta este pierderea perspectivei.
Recent unul din visele mele mai vechi si oarecum abandonat, acela de a lucra intr-un restaurant a devenit realitate. O realitate in care ma trezeam printre voaluri de organza, umbre colorate, miros de condimente si betisoare parfumate. Deloc rau pentru un vis pe care l-am lasat in voia universului in momentul in care eu nu mai stiam de unde sa-l apuc ca sa-l fac tangibil.

Insa voalurile de organza si culorile umbrelor se intuneca uneori, mai ales atunci cand obosesti de prea multa implicare uitand ca soarele rasare si fara sa-i dai tu comanda si ca lucrurile functioneaza fara sa fii "in control" tot timpul.

Si atunci putina inspiratie ajuta. Eu am gasit-o redescoperindu-l pe Gordon Ramsay si show - rile lui culinare. Pasiunea si dedicarea acestui om mi-au amintit cum e sa inspiri prin exemplul personal. Inca incerc sa decodific ce anume sta in spatele acelei energii deboradante si a excelentei pe care o imprima in tot ceea ce initiaza si creeaza. Probabil credinta ca lucrurile nu pot fi facute altfel decat cu maxim de profesionalism?


Intre timp, lovita de foame si inspiratie in timp ce ma uitam la un episod din Kitchen Nightmares am avut viziunea unui orez cu lapte altfel. Adica cu fiert cu un baton de vanilie, un praf de cardamon, zahar brun si dragalit la sfarsit cu cativa stropi de ciocolata picanta - exact ca cel din poza.