Inspiratie cu ceai si fluturi

Uneori timpul si viata par sa curga atat de repede pe langa mine incat vreau sa le tintuiesc in loc, oricat de absurda si imposibila ar parea aceasta idee.
Intr-o duminica dupa-amiaza, lenesa si insorita, in ceainaria Serendipity, trimitandu-mi emailuri dintr-o alta viata catre una noua, am simtit ca pot sa opresc o farama de timp si sa o pastrez pentru a o atinge din nou peste ani.

Ce-am facut? Am impachetat in format pdf cele mai frumoase email-uri pe care le-am primit de la clienti in ultimii 3 ani si mi le-am trimis pe mail pentru a le reciti in caz intr-o zi voi uita sa ma bucur. Am marcat in email data si locul de unde au fost trimise. Apoi m-am vazut descoperindu-l peste ani si inconjurandu-ma de tot ceea ce a insemnat acest moment.

Gustul de cafea si placinta cu dovleac, muzica desprinsa din povestea unui film francez, fluturii care apar unde nu te astepti, undele parfumate de ceai ce se raspandesc dinspre bucatarie, zambetul larg al lui Nico care maiestreste ceaiul . . . Am devenit atat de absorbita de momentul acesta cu toata magia lui incat au disparut si trecutul si viitorul si sentimental ca viata se scurge pe langa mine, si nu a ramas decat intelegerea ca e in puterea mea sa creez din nou si din nou astfel de momente magice pur si simplu fiind total prezenta acolo unde sunt.

Gustul gesturilor simple

E dulce, parfumat si surprinzator! Si mi-am amintit de acest gust datorita unui mar pe care l-am primit de la o necunoscuta. O fata careia ii zambisem la inceputul orei de yogilates mi-a intinis un mar rosu cu parfum de toamna insorita si tarzie, cand ne schimbam in vestiar. Asa, pur si simplu!

Desi am fost placut surprinsa mintea mea a aruncat imediat intrebarea: 'Da' ce am facut ca sa-l primesc?' Zambetul ei drept raspuns m-a facut sa-mi dau seama cat de stupida a fost intrebarea mea venita din constiinta aceea a lui 'Nu sunt suficient de bun' sau 'Trebuie sa dovedesc ca merit' si care nu ne lasa sa ne bucuram si sa primim lucrurile mici si simple pe care viata ni le ofera clipa de clipa pentru ca suntem mereu in cautarea a ceva de facut pentru a demonstra (Cui?) cine suntem si ce putem. Apoi am spus imediat 'Multumesc' si m-am simtit inundata de fericire.
 
Am inteles cum un astfel de gest mic poate schimba ziua unui om, il face sa se simta valoros in ochii cuiva si prin urmare in ochii lui, si poate starni in el dorinta de a face la randul sau astfel de gesturi pentru ceilalti. Si cred ca asta ne poate aduce acea stare de normalitate catre care tanjim ca societate.

Gustul gesturilor simple e unul din acele gusturi de care nu te mai saturi precum gustul de ciocolata, de apa de izvor, de paine proaspata, sau de saruturi in zori.
Si vine atat din gesturile care se fac pentru tine cat si din cele pe care le faci pentru ceilalti.

Fiecare despartire cu bautura ei

Nu sunt amatoare de bauturi alcoolice. In plus sunt o persoana preocupata de un stil de viata sanatos si stiu toate motivele pentru care nu ar trebui sa beau alcool. Cu toate astea se pare ca bauturile alcoolice isi cauta insidios locul in viata mea din cand in cand. Mai ales dupa cate o despartire.

Trezindu-ma intr-una din zilele astea ca cutiile de Guinness pe care le cumparasem pentru o viitoare petrecere dispar una cate una din frigider n-am putut sa nu ma intreb daca nu cumva disparitia lor are legatura cu despartirea recenta de iubitul meu irlandez. Nu, nu stam in aceeasi casa si nici pisicile nu sunt interesate asa ca doar eu am putut sa le beau, cate una in cate una din acele seri in care nu ma pot desparti de facebook si de cele o mie de amintiri.

Astfel cu un pahar de Guinness in fata am inceput sa ma uit inapoi la fiecare despartire si sa vad daca exista vreo legatura intre nationalitatea fostului/ lungimea relatiei/tipul de bautura .

Concluziile ar fi urmatoarele

Iubiti romani/durata lunga: vodka cu suc de portocale, vin rosu, vin roze – fiecare cu alta despartire, nu combinate.

Iubiti romani/durata scurta: inlocuiti cu alti iubiti

Iubit Columbian/ durata scurta: vin rosu si vin alb – dar nu cred ca e relavant pentru nationalitate pentru ca astea erau bauturile disponibile gratuit in casa in care locuiam atunci. Disponibile din plin!

Iubit ungur/ durata scurta: inlocuit cu iubit roman

Iubit ungur/durata nedecisa: vin rosu - desi speram sa depasesc acea relatie cu smoothies, pentru ca el ma initiase in ceea ce inseamna hrana vie, nu prea mi-a iesit.

Iubit german/durata scurta – inlocuit cu iubit Belgian

Iubit Belgian/ durata scurta: Earl Grey cu lapte, fara zahar. Da! Earl Grey ceaiul!

Cum vodka nu e bautura noastra nationala, Earl Grey-ul a fost inventat de englezi si vinul rosu se aplica in cele mai multe cazuri probabil ca trebuie sa include si alte variable in micul meu studiul.

Voi reveni cu noi concluzii.

Supa de ciuperci

N-am avut vreo parere despre supa de ciuperci a mamei multi ani. Era unul din acele feluri de mancare pe care le facea rar pentru doar pentru ca ii placea lui tati si pe care il luam ca atare. Oricat de gurmanda as fi fost - inca sunt- sau de flamanda, nu as fi cerut vreodata a doua portie.
N-am crezut ca acest fel de mancare insipid, fad si cu o culoare discutabila (cel putin comparativ cu tot ceea ce gatea mama - iar pentru mama a gati este un mod de a-si arata iubirea fata de noi) va ajunge sa-mi fie leac intr-o buna zi.

Acea zi s-a intamplat sa fie ziua in care am dat examenul pentru scoala de soferi. Proaspat intoarsa de pe meleaguri straine uitasem de nivelul birocratiei si dezorganizarii de la noi - mintea mea uita foarte repede lucrurile care nu-i plac si se adapteaza la bine imediat. In general lucrul asta imi e de mare folos si cred ca e un mijloc de supravietuire. Totusi as fi vrut sa-mi fi luat sandvisuri la mine in ziua aceea. Pe scurt: intrarea le proba de sala s-a decalat cu vreo doua ore pentru ca politistii nu ajunsesera inca in oras, am dat examenul in doua sau trei grupe plus alte intamplari care mi-au scapat, incat am ajuns sa dam proba practica pe la ora noua seara toti fiind adunati in fata sediului scolii de soferi de la opt dimineata.

Pe la ora zece cred, am ajuns acasa intr-un amestec de bucurie - ca luasem examenul, frustrare - ca ne tinusera de-aiurea atatea ore din cauza lipsei de organizare, frig - pentru ca de dimineata era cald si soare, si foame - pentru ca mancasem doua turte dulci si doua stixuri si asta multumita unor fosti colegi de liceu cu care m-am intalnit acolo si carora le voi fi vesnic recunoscatoare. Emotiile nu mai conteaza pentru ca disparusera undeva pe la ora pranzului.

Am mentionat ca era frig si incepuse sa si ploua spre seara?

Asa am intrat pe usa casei parintesti ziberand dintr-o singura suflare ca am luat carnetul si nu mai vreau sa am de-a face in viata mea cu birocratia din Romania! Nici una din aceste replici nu au avut vreo finalitate practica in viitorul apropriat. Nu sofez si locuiesc tot in Romania :).

Mama draga de ea ma astepta de pe la sapte cu mancarea pregatita si acum urmeaza elogiul supei de ciuperci din acea seara: vindecatoare, delicioasa, toate aromele padurii se imbinau in zeama fiebinte iar formele si culorile bucatelelor de ciuperci erau absolut perfecte. Dupa ce am devorat si a doua portie m-am gandit sa inteb daca restul familiei a mancat si as putea sa imi pun si a treia portie.

Pentru cine ar putea fi interesat de reteta miraculoasei supe:

-ciuperci de padure diverse soiuri cam 500 de gr (hribi, ghebe, galbiori si oricare stiti sigur ca sunt comestibile) bine curatate si fierte cam 20 de minute
- separat se fierb o ceapa, un morcov, un cartof, o radacina de patrunjel toate intregi cu putina sare
- ciupercile fierte si scurse se toaca bucati nu foarte mici si se calesc intr-o cratita in putin ulei cam 5 minute
- intre timp legumele fierte se scurg (pastrati zeama) si se paseaza in blender (mai putin ceapa)
- se toarna piureul de legume si supa peste ciupercile calite, se lasa sa de in clocot dupa care se stinge focul si se adauga patrunjel proaspat tocat

Paine cu unt

Am mancat biscuiti de secara cu unt si pate cu usturoi. De unt nu aveam nevoie. Dar de tine aveam nevoie asa ca am pus si unt ca sa simt exact gustul zilelor petrecute impreuna, cand stateam lipita cu spatele de blatul din bucatarie si sporovaiam despre toate in timp ce tu iti pregateai un sandvis.

Si zilele acelea pareau ca nu se vor termina tocmai pentru ca erau doar ore din zile si clipe din ore iar clipele sunt singurele eterne. Am promis ca voi lua iubirea asta pas cu pas si clipa de clipa fara sperante si asteptari. Si am reusit.

Am reusit sa ma simt ca intr-o vacanta timp de opt luni fara sa ma gandesc ce se va intampla sau sa ii dau voie imaginatiei sa creeze un viitor pentru noi tocmai pentru a lasa libere toate posibilitatile.

Fara sa ma gandesc ca intr-o zi, dintr-o data, fara sa porneasca vreo alarma, fara ca cerul sa fulgere nascand o furtuna, fara ca nici macar doua masini sa se ciocneasca langa noi pe strada sau vreo cladire sa se prabuseasca sub greutatea anilor, lumea se va prabusi sub mine.

Mintea mea a inteles ca noi nu mai existam si a incuviintat. Ceea ce inima nu vrea insa sa inteleaga este ca nu va mai primi mesaje inainte de culcare si ca nu va mai fi nimeni care sa inventeze cuvinte de drag precum "scumps" pentru mine. Cel putin o vreme!

Si in aceasta vreme voi avea nevoie de paine cu unt, suc de portocale si goji berries care sa-mi aduca gustul zilelor noastre, pana cand nevoia de tine va dispare. . .